Străina

Străina
versuri-Stancu Nicolae-
În camera scundă ce pare coteţ,
Cu geamuri - o palmă de late,
Prin care lumina pătrunde difuz,
Pereţi coşcoviţi să arate,

Îşi plânge Maria destinul căzut
Pe mâini şi o minte haină,
Minţind-o că-n ţara cu mulţi portocali
Va fi o frumoasă regină.

Plecase de-acasă cu crezul c-ar fi
Stăpână-ntr-o ţară de vis,
Cu râuri de lapte şi aur pe drum,
Frumos şi etern paradis.

Pământuri întinse cu pomi încărcaţi,
Ce-aşteapt'a culege din roadă,
Pe drumuri aleargă frumoase maşini
...şi câini cu covrigii în coadă.

În gură-şi îndeasă batista strigând,
Ca urletul stins să n-audă,
Falangele-s frânte de dorul cuprins
Şi perna de lacrimi e udă.

Tristeţea îşi pune amprenta pe ochi,
Pe zâmbet, odată deschis,
Pe patul de scânduri sleită visezi
Realul pierdut pentru vis.

Visează căsuţa-aşezată-ntre tei,
Cu flori de muşcată-n fereşti,
Măicuţa în poart'aşteptând pe poştaş
S-aducă scrisoare cu veşti,

Flăcăii la horă, tractoare pe câmp,
Ce ară pământul mănos,
Pe ţaţa Florica şi badea Cârţan,
Ce-a mers la Viena pe jos.

Pădurea bătrână, cu frunze căzând,
Izvorul ce-l bei din căuş,
Copiii, la şcoală, voioşi se-ntrec
Şi fac dintr-un dâmb derdeluş.

La toate Maria visează cu jind,
Dar visul rămâne doar vis
Şi gândul îi zboară la casa cu flori,
Etern şi frumos paradis.